Angajatorii timisoreni sunt invitati sa ofere angajatilor care sunt dispusi sa mearga la lucru pe doua roti, cate o bicicleta pentru fiecare. Asa suna proiectul „Angajatori pe doua roti“ pe care echipa Verde pentru Biciclete doreste sa-l deruleze in Timisoara in perioada februarie-octombrie 2010.
„Aproximativ o suta de biciclete vom dona pentru angajati anul acesta“, a precizat Emil Cristescu, presedintele Fundatiei Bega.
Acesta a completat ca spera ca un numar cat mai mare de manageri ai companiilor locale sa achizitioneze biciclete pentru angajati sau sa puna la dispozitia acestora spatii de recreere unde pot merge cu bicicleta.
Principalele aspecte ale folosirii acesteia in locul masinii, spun organizatorii, constau in solutionarea lipsei locurilor de parcare si in faptul ca, prin miscare, este redusa viata sedentara a celor care lucreaza la birou.
In cadrul acestui proiect, in vara acestui an va fi organizat un cros al firmelor pe bicicleta, iar in toamna, managerii isi vor lasa costumele acasa si isi vor demonstra abilitatile de manuire a bicicletei intr-o competitie adresata lor.
Printre proiectele demarate de Verde pentru Biciclete pentru anul 2010 se numara si o actiune de impartire de 700 de martisoare hand-made, in 1 martie, timisorencelor, precum si reluarea turelor banatene pe doua roti, cate doua pe luna, la sfarsit de saptamana.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro