Concediile medicale vor fi verificate la sange din aprilie. Doar cei care sunt cu adevarat bolnavi vor mai sta acasa. Iar patronii pot sa-si verifice acasa angajatii, in timpul concediului medical. Noul sistem al Ministerului Sanatatii prevede introducerea unor mijloace mai eficiente de verificare a modului de acordare a concediilor medicale si dublarea cuantumului amenzilor pentru eliberarea certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori, in afara conditiilor legale.
Ministrul Sanatatii a semnat astazi proiectul de Ordonanta care modifica OUG 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate. in premiera, proiectul de act normativ prevede masuri care dau posibilitatea autoritatilor sa verifice daca persoana care a solicitat concediul medical necesita, intr-adevar, ingrijiri medicale. Astfel, platitorii de indemnizatii, adica angajatorii sau, dupa caz, casa de asigurari de sanatate pot sa verifice daca pacientul tratat in regim ambulatoriu se afla, bolnav, la domiciliu sau la resedinta aleasa in orele in care nu se afla la unitatea sanitara pentru tratament. Verificarile la domiciliu se vor face de catre reprezentanti ai platitorilor de indemnizatii si ai politiei.
De asemenea, sunt prevazute masuri prin care se reduc termenele dupa care se pot prelungi concediile medicale. Prin introducerea noilor prevederi, Ministerul Sanatatii urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel incat de acestea sa poata beneficia numai cei care au intr-adevar nevoie de ingrijiri medicale. “ Dorim sa reducem abuzurile in acordarea si folosirea concediilor medicale. Este inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul Unic de Asigurari de Sanatate sa fie cheltuit pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fara justificare. De exemplu, suma platita in 2009 pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce inseamna dublarea cheltuielilor fata de anul 2006 cand s-au platit 482 milioane de lei. Am avut judete, ca Neamt sau Olt, unde s- au inregistrat cresteri si de 4 ori la eliberarea certificatelor. Tot anul trecut, au fost eliberate in jur de 2 700 000 certificate, si aici nu sunt raportate datele din Bucuresti, Maramures si Casa Transporturilor. Haideti sa facem soscoteala ce inseamna 2 700 000 certificate eliberate la un numar de aproximativ 5 000 000 de angajati cati are in prezent Romania. Prin acordarea, nejustificat, a unor concedii medicale ii privam chiar pe cei care au nevoie de ingrijiri medicale”, a declarat ministrul Sanatatii, CSEKE Attila.
Fii reporter www.agenda.ro! Ai fotografiat sau ai filmat ceva iesit din comun? Trimite pozele si filmele la portal@agenda.ro