Presedintele UCI, Pat McQuaid, este de parere ca sportul o va duce din ce in ce mai bine, pe masura ce scandalurile de dopaj vor disparea.
Aflat la conducerea forului mondial din 2006, Pat McQuaid se declara multumit de sezonul recent incheiat, pe care il considera cel mai curat din ultimii ani. Aceasta, si pentru ca in cele trei Mari Tururi a existat un singur scandal de dopaj, iar acela fara amploare. Este vorba despre rusul Alexandr Kolobnev, care a fost deja achitat de Federatia din tara sa, dupa ce aceasta a ajuns la concluzia ca fostul rutier al echipei Katusha nu a consumat in mod voluntar substanta interzisa cu care a fost depistat in Le Tour.
Altfel, fie ca a fost vorba despre Il Giro, La Vuelta sau clasice, niciun ciclist nu a iesit in prim-plan printr-un scandal de dopaj, iar acest lucru va contribui la formarea unei mai bune imagini a sportului in ochii sponsorilor, conform lui Pat McQuaid. Totodata, irlandezul este de parere si ca audiente ciclismului vor creste din ce in ce mai mult, aspect vizibil inca din acest an.
“Ciclismul se apropie de o perioada de aur, pentru ca am trecut peste dificultatile pe care le-am intampinat in trecut cu dopajul. Nu am avut nicio problema majora in 2011, doar un caz minor in Turul Frantei. Este adevarat, suferim de pe urma situatiei economice din Europa, deoarece echipelor le e greu sa gaseasca sponsori. Cu toate acestea, consider ca sportul se afla pe drumul cel bun si se dezvolta in intreaga lume, un exemplu fiind Turul Beijingului. Am avut multe curse fantastice in 2011, iar audientele TV au fost din ce in ce mai mari. Oamenii se uita din nou la ciclism si statisticile de anul acesta au fost superbe pentru toate cursele majore. Speram ca lucrurile sa continue astfel” , a declarat Pat McQuaid intr-un interviu pentru Eurosport.
Daca sezonul acesta a consemnat infiintarea Turului Beijingului, in anii urmatori, potrivit intentiei presedintelui UCI, vor aparea curse in Rusia, India si America de Sud, Argentina si Brazilia fiind tarile vizate.