Raed Arafat, cel de la care s-au "aprins" manifestatiile intr-o tara intreaga, este de marti, din nou, subsecretar de stat in ministerul sanatatii! Daca Raed Arafat si-a dat demisia in urma unei dispute cu presedintele Traian Basescu pe noua lege a sanatatii, premierul Emil Boc este cel care i-a deschis inapoi usa revenirii in Guvern a creatorului SMURD, al carui nume a fost scandat de mii de romani.
Emil Boc: Raed Arafat ramane acelasi expert si profesionist
Premierul Emil Boc a anuntat ca Raed Arafat va lucra inclusiv la proiectul noii legi a sanatatii, fiind un expert in domeniu.
"In cursul acestei zile, domnul Raed Arafat a avut intalniri atat cu presedintele, cat si cu mine, iar concluzia este aceasta: domnul Arafat isi va relua postul de subsecretar de stat. Arafat ramane acelasi expert si profesionist in domeniul pe care l-a consacrat si va lucra, din fruntea ministerului, inclusiv
la domeniul nou, va fi unul dintre membrii echipei de redactare a noii legi care vizeaza sanatatea", a spus Boc.
Andrei Georgescu, inlocuitorul lui Raed Arafat: Demisia mi-am dat-o inainte de a anunta premierul
Medicul Andrei Georgescu, care a fost pus subsecretar de stat in locul lui Raed Arafat, merge inapoi la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti: "Consider ca am venit intr-un moment critic la MS, cred ca am facut un lucru bun atunci, dar pentru a aplana discutiile care s-au ivit pe marginea noii legi de sanatate, pentru ca domnul doctor Arafat sa fie cooptat in echipa MS, am considerat ca e mai bine sa plec si sa-i las locul medicului Arafat. Ca e bine, ca e rau, veti vedea dumneavoastra in urmatoarele luni. Dar asta e viata. Demisia mi-am dat-o inainte de a anunta premierul".
Ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau, anuntase luni ca asteapta sa fie sunat de fostul subsecretar de stat pentru a discuta cu acesta posibilitatea de colaborare in privinta noului proiect al Legii sanatatii, cu atat ma mult cu cat Raed Arafat este presedintele Comisiei de urgenta a institutiei. Ritli a afirmat, marti, ca a vorbit la telefon cu doctorul Raed Arafat: "Am fost sunat de domnul doctor luni seara. Sigur, trebuie sa ne vedem si sa discutam problemele pe care le avem".
Dupa valul de manifestatii, premierul isi schimbase tonul vizavi de Raed Arafat: este binevenit!
Mai inainte, premierul Emil Boc isi schimbase brusc tonul vizavi de Raed Arafat, pe fondul reactiei strazii: fostul subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat este binevenit sa revina in minister sau sa participe la elaborarea noului proiect de lege privind sanatatea in cadrul comisiei care va fi formata in acest sens, daca va dori acest lucru.
"Ministrul Sanatatii a fost mandatat sa formeze o echipa care sa redacteze un nou proiect de lege a sanatatii, o echipa din care sa nu lipseasca reprezentantii asociatiilor de pacienti, ai medicilor, ai sindicatelor, ai patronatelor, Colegiul Medicilor, ai societatii civile, care, in urma analizei, sa ne propuna un nou proiect sau modifcarea legislatiei existente", a spus Boc.
Traian Basescu i se adresase lui Raed Arafat: Contributia dumneavoastra care este, un scandal public si dezinformarea populatiei?
Cu numai cateva zile in urma, presedintele Traian Basescu il ataca, intr-o emisiune Tv, pe Raed Arafat, determinand demisia acestuia: "Contributia dumneavoastra care este, un scandal public si dezinformarea populatiei? Este un mesaj ticalos, aceasta lege este necesara, cel mai bun lucru pentru un secretar de stat este sa o explice si sa o imbunatateasca. Corect este sa contribuiti la imbunatatirea legii, nu sa o atacati". CITESTE: Raed Arafat a demisionat dupa disputa cu presedintele Traian Basescu | VIDEO
Chiar si dupa plecarea lui Raed Arafat de la minister, Traian Basescu si-a continua razboiul cu acesta. CITESTE: Traian Basescu vs. Raed Arafat, inca un episod: SMURD nu a fost creat de un om! | VIDEO
Au urmat insa foarte multe manifestatii de simpatie la adresa lui Raed Arafat si a serviciului creat de acesta, SMURD, in multe orase din tara. Mesajul pro-Raed Arafat s-a transformat treptat in revendicari sociale dintre cele mai diverse, mergand de la salariile si pensiile mici la... taxa auto. Din pacate, s-a ajuns la violente! CITESTE: Mars de sustinere pentru Raed Arafat si SMURD l Manifestatii pro - Raed Arafat in toata tara. La Bucuresti s-a ajuns la violente l VIDEO
Si UDMR se bagase in problema: il sustinem pe Raed Arafat!
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, ca formatiunea sa il sustine pe Raed Arafat: "Nu este vorba despre optiunea noastra. Daca domnul Raed Arafat doreste sa faca parte din administratia centrala, probabil ca va avea toata posibilitatea. Noi, oricum, il sustinem si credem ca este nevoie de el indiferent daca este in administratia de stat sau este in sistemul sanitar", a aratat liderul UDMR.
Reactii dupa reintoarcerea lui Raed Arafat. Radu Mazare: dupa ce l-a scuipat Basescu in direct, sa te intorci... eu nu as fi facut-o!
"Este bine sa fie folosite toate resursele intelectuale, profesionale si de prestigiu pentru interesul major al reformarii sistemului de sanatate" - Sever Voinescu, purtatorul de cuvant al PDL.
"Este foarte bine ca se intoarce. Revenirea lui demonstreaza ca este un specialist si nu politician. Un politician probabil ca n-ar fi facut acest gest. Este de laudat dorinta lui de a reveni pentru a sprijini demersul sanatatii" - Raluca Turcan, deputat PDL.
"E un pas mare inapoi - cel pe care il fac Guvernul si Traian Basescu sub forma unei actiuni perverse, nerecunoscand ca au gresit atunci cand l-au tratat cu umilinta pe Raed Arafat si incercand sa micsoreze nemultumirea populara punandu-l la loc" - fostul ministru al Sanatatii, deputatul PNL Eugen Nicolaescu.
"Un barbat trebuie sa aiba coloana vertebrala. Dupa ce l-a scuipat Basescu jumatate de ora in direct, sa te intorci ca sa... eu nu as fi facut-o. Mai multe nu vreau sa comentez. Apreciez ceea ce a facut cu SMURD, dar ca si atitudine, ca si verticalitate, nu m-as fi intors sa ling acolo unde am fost scuipat" - Radu Mazare, primarul Constantei.
UPDATE. Raed Arafat explica cum de a acceptat sa se intoarca!
Raed Arafat: am discutat cu presedintele, a fost o discutie foarte ok, ca intre oameni adulti
"Am zis de cand am plecat ca daca nu mai exista motivul revin. Cererea de a ma intoarce a fost adresata public de catre premier. A fost o exprimare, dar eu am anuntat disponibilitatea. Azi de dimineata am avut discutie cu dl presedinte. M-a contactat cand eram la Targu Mures si asta am facut azi si dupa care am avut discutia cu premierul . Sunt inapoi la minister sa continuam de unde am ramas. A fost o discutie foarte ok, mare parte a fost pe documente, date, a durat aproximativ o ora. A fost o discutie foarte ok, ca intre oameni adulti", a afirmat marti dupa-amiaza proaspat (re) numitul subsecretar de stat Raed Arafat.
Raed Arafat: in acest moment, protestele nu mai au legatura cu doctorul Arafat
"Personal, am fost socat de sustinerea populatiei si de increderea pe care o are populatia in doctorul Raed Arafat. Anumite proteste au inceput pentru sustinerea mea, dar la momentul actual este o situatie politico-sociala care nu mai are legatura cu doctorul Arafat. Mesajul pe care oricine poate sa il spuna este sa se evite violenta. Ce s-a intamplat dupa plecarea mea mi-a aratat ca lumea are incredere in sistemul de urgenta. Este normal ca, in urma discutiilor, la invitatia presedintelui si a premierului, am acceptat sa revin la aceeasi functie, pentru a continua activitatea", a precizat el.
Raed Arafat: o sa ma implic, mai ales in domeniul de expertiza pe care il am
"Vom dezvolta sectorul public de urgenta exact unde trebuie sa ajunga si sper ca aceste rezultate le veti simti chiar foarte bine in perioada urmatoare. Este un sistem care se dezvolta incet dar in fiecare zi se face un pas in plus. Despre participarea mea la comisia care va elabora noua legislatie, o sa ma implic dar mai ales in domeniul de expertiza pe care il am. Nu inseamna ca nu am opinii si in alte domenii", a mai spus Arafat.