Noi reguli privind obtinerea de credite de la banci | VIDEO

Luni, 30 01 2012, 09:54
Înscrie în Delicious Înscrie în Facebook Înscrie în Myspace Înscrie în Technorati Înscrie în Google Înscrie în Twitter Trimite articolul prin Yahoo Messenger   | Arhiva   | Foto   | Print   | Trimite unui prieten

De marti, 31 ianuarie, intra in vigoare noul regulament al BNR privind avansul minim obligatoriu la creditele ipotecare in valuta - acesta poate ajunge si la 40%! La creditele de consum, perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani.

BNR sediu"Persoanele fizice care vor sa contracteze un credit ipotecar sau imobiliar si au veniturile in lei vor trebui sa achite un avans de minimum 15 la suta din valoarea locuintei cumparate la creditele in euro si de cel putin 40 la suta la creditele in dolari, franci elvetieni sau yeni", potrivit noului regulament al BNR, care devine aplicabil incepand cu 31 ianuarie, la 90 de zile dupa ce a fost publicat in Monitorul Oficial.

Pe de alta parte, regulamentul prevede ca la creditele de consum perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani, fata de 10 sau chiar 15 ani inainte de emiterea noilor conditii de catre BNR.

Bancile comerciale vor trebui sa ia in calcul si un scenariu negativ care ar afecta clientul

Totusi, in functie de cum vor trimite bancile comerciale normele proprii de creditare pentru aprobare la BNR, termenul de implementare a regulamentului ar putea fi diferit de la banca la banca, precizeaza Agerpres.

Bancile comerciale vor fi obligate sa ia in calcul si riscurile unui scenariu negativ in evaluarea gradului maxim de indatorare al clientilor, care includ o posibila crestere a cursului de schimb cu 35,5-40,9 la suta, in functie de valuta imprumutului, o potentiala crestere a ratei dobanzii cu 0,6 puncte procentuale si posibilitatea ca veniturile clientului sa scada cu 6 la suta.

euro bancnote 2Programul Prima Casa, scutit de prevederile noului regulament

Programul Prima Casa nu intra sub incidenta noului regulament, in ceea ce priveste avansul la contractarea unui credit. Imprumuturile in acest program vor fi acordate in continuare cu un avans de maximum 5 la suta din valoarea locuintei.

De ce s-au schimbat conditiile la creditare? Explicatia sofisticata a BNR:  asigurarea proactiva a capacitatii debitorilor neacoperiti la riscul valutar

"Regulamentul urmareste echilibrarea acordarii de credite noi in moneda nationala fata de cele in valuta, ceea ce va contribui la consolidarea stabilitatii financiare si la asigurarea proactiva a capacitatii debitorilor neacoperiti la riscul valutar de a-si onora obligatiile de restituire a imprumuturilor contractate", precizeaza intr-un comunicat Mugur Stet, purtator de cuvant al BNR. CITESTE SI: BNR - un nou regulament privind creditele destinate persoanelor fizice

Citit de 5971 ori |
Arhiva Arhiva |
Foto Foto |
Print Print |
Sus Sus

Scrie parerea ta!








Security code de pe imagine

Lungimea comentariu: (min:10, max:1512 caractere!)
Aranjare: Rezultate/pagina: Ordine de listare:
Rezultate: [1 pagina]    1
5.
eqlyjppgzx
Vineri, 04 05 2012, 10:29
gxpdPW ncyfxeuxzudi
4.
mgbifzxlrl
Joi, 03 05 2012, 06:02
BubZfq xzssunahdzgd
3.
Camila
Miercuri, 02 05 2012, 08:11
Hey Lady! Great merchandise, bfutuieally crafted; love the prints. Any other motifs you may be thinking about, print-wise that is .Will keep checking back. So proud of you and hope this takes off!!!!
2.
Noname :)
Marti, 31 01 2012, 08:15
@Anonim 1 - Raspunsul este simplu, cu toate ca nu este recunoscut si acceptat oficial. Cei care au bani sunt tarile din lumea intai. Cei care nu au bani sunt tarile din lumea a treia, dintre care face parte si Romania. Diferenta intre cele doua categorii de tari nu este data in principal de venituri, preturi, conditii de viata, etc. ci de faptul ca cei din tarile din lumea a treia trebuie sa traiasca prost pentru ca cei din tarile din lumea intai sa traiasca bine. Altfel spus, noi suntem sclavii lor de pe plantatii, figurat vorbind. Muncim pentru ei si le dam tot ce au nevoie, de la forta de munca pina la bani si resurse naturale. Lucrurile astea s-au pastrat din perioada imperialista si continua sa fie perpetuate, insa nu la lumina, ci ascunse in spatele fatarniciei, nepasarii, egoismului si a asa numitelor ajutoare pentru dezvoltarea tarilor din lumea a treia (spre exemplu: investitorii straini care sunt favorizati de conducerea tarii fata de investitorii locali).
1.
Anonim
Luni, 30 01 2012, 13:58
Parere de om simplu, nu specialist economic: de ce la cei care au bani creditele sunt mai ieftine ? (vezi Germania, Franta etc) si amaratii care nu au, sunt mai scumpe creditele? Economistii spun ca asa e normal, omul simplu zice ca nu e normal. Aici trebuie sa lucreze BNR-ul.
Rezultate: [1 pagina]    1
căutare personalizată